Mobilitate și oameni

Terapie prin muzică, pentru mai binele copiilor „speciali”

Muzica vine în ajutorul copiilor cu nevoi speciale din Republica Moldova. Se va întâmpla datorită Programului de comunicare prin muzică, destinat copiilor cu dizabilităţi și care va fi lansat în cinci raioane. Scopul lui este să sporească accesul copiilor „speciali” la servicii comunitare de suport și educație în primii ani de viață.

Terapia prin muzică este o metodă inedită de comunicare, aplicată de regulă unui copil sau unui grup mic de copii și prin care ei sunt inițiați în activități muzicale și comunicative. Metoda nu necesită cunoștințe tehnice sau muzicale speciale, însă, pentru ca ea să își atingă scopul, este esențială schimbarea atitudinii din partea adulților. Acest gen de terapie și-a demonstrat eficiența mai ales în cazul copiilor cu autism care fie nu pot, fie nu doresc să vorbească, iar prin muzică li se oferă încă o posibilitate inofensivă de a-și exprima emoțiile. Un avantaj este și faptul că metoda poate fi utilizată deja de la vârsta de șapte luni a copiilor.

Pentru buna desfășurare a programului, la începutul anului curent a fost organizat un atelier la care au participat angajați ai Serviciului de asistență psiho-pedagogică, profesori de muzică, asistenți de educator și logopezi din grădinițele la care merg cei mai mulți copii cu necesități speciale din raioanele Cahul, Călărași, Fălești, Nisporeni și Ungheni, unde și va fi pilotat programul. În cadrul sesiunilor teoretice și practice ei au însușit, de la experți din Marea Britanie, modalități optime de aplicare a terapiei prin muzică. Adulții au aflat cum să se pregătească pentru interacțiunea cu micuții, cum să gestioneze relația cu ei și au fost încurajați să înregistreze, cu regularitate, progresul fiecărui copil. Totodată, participanții au învățat diferite tehnici de interpretare la instrumente muzicale.

Comunicarea prin muzică este unul dintre cele patru programe-instrumente de lucru cu copiii cu nevoi speciale, incluse în Proiectul „Sporirea accesului copiilor cu necesități speciale la servicii comunitare de suport și educație în primii ani de viață”. Proiectul este realizat de AO „Parteneriate pentru fiecare copil” (PPFC), în colaborare cu organizațiile „Mellow Parenting” și „HealthProm” din Marea Britanie, cu susținerea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, a Ministerului Educației și a administrațiilor publice locale din cele cinci raioane beneficiare. Valoarea totală a proiectului este de 680.000 de euro, bani oferiți Republicii Moldova de Uniunea Europeană.