Newsletter

NOI OPORTUNITĂȚI PENTRU STARTUPURILE REGIONALE DIN UTA GĂGĂUZIA.

18 antreprenori de start-up din Comrat au primit certificate după absolvirea cursurilor de antreprenoriat, organizate în cadrul Centrului Regional de Informații și Sprijin în Afaceri în UTA Găgăuzia (RBISC). Noii antreprenori au învățat cum să-și înțeleagă mai bine clienții, cum să creeze o afacere profitabilă și cum săși gestioneze corect afacerea pentru a reuși în vânzări. În plus, participanții la curs au fost informați despre sursele alternative de finanțare și oportunitățile ce pot fi utilizate în procesul de organizare a afacerilor acestora. Participanții au lucrat, de asemenea, la planul de afaceri și la planul de marketing. Cursurile s-au desfășurat de o manieră interactivă și practică.

Din momentul demarării activităților Centrului Regional de Informații și Sprijin în Afaceri RBISC, 138 antreprenori de start-up au fost instruiți în planificarea afacerilor.

Centrul Regional de Informații și Sprijin în Afaceri este un proiect implementat de Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia, în parteneriat cu IASCI, și este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Inițiativei Primarii pentru Creștere Economică.

Pentru mai multe informații despre proiect, contactați: Iva Stamenova, manageră de proiecte pentru agricultură, dezvoltare rurală și siguranța alimentelor, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova: Iva.STAMENOVA@eeas.europa.eu.