Util și plăcut – așa și-au sărbătorit Ziua copiii beneficiari ai Organizațiilor Societății Civile implementatoare de granturi în cadrul proiectului ”Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Asociația Obștească „Speranța” din satul Cinișeuți, raionul Rezina a organizat o sesiune de informare a părinților și buneilor privind prevenirea și combaterea violenței în familie și, în mod special, a violenței asupra copiilor. Aproximativ 40 de locuitori ai satului – părinți, bunei și copii – au discutat cu lucrătorii Poliției care le-au distribuit materiale informative și le-au povestit despre măsurile de bază pe care trebuie să le întreprindă în cazul în care sunt martori sau victime ale violenței. AO „Speranța” Cinișeuți implementează proiectul „Diversificarea serviciilor socio- educaționale sportive și culturale pentru copiii și tinerii din grupurile vulnerabile sau în risc de vulnerabilitate”.

Surpriză pentru copiii beneficiari ai Centrului de zi ”Diamant”, gestionat de Fundația Creștină Titus din orașul Telenești. Timp de o oră aceștia au fost parte a unei echipe de viitori funcționari bancari. Ei au mers în vizită la o instituție bancară din Telenești, unde au avut ocazia să cunoască istoria instituțiilor bancare, precum și să afle care sunt serviciile oferite de această instituție în prezent și care sunt perspectivele de viitor a sectorului bancar. Pentru câteva minute, ei au încercat și un rol de negociatori alături de directoarea instituției bancare, au stat la masa la care se discută, se analizează și se negociază posibila finanțare a ideilor de afaceri. Activitatea face parte din cursul de educație socială și financiară. Centrul de zi ”Casa generațiilor” inaugurat de AO Media Vest Europa din comuna Telița, raionul Anenii Noi s-a umplut de culori pe data de 1 iunie. Copiii au avut parte de înghețată, plimbări cu căruța, distracție la tobogan, dansuri și chiar un copac al dorințelor. Activitățile au avut loc în cadrul proiectului „Servicii sociale de calitate pentru copiii în situații de risc prin inaugurarea centrului de zi “Casa Generațiilor” în satul Telița.”

Proiectul ”Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern” este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros-Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Human Services International Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.