Cancelaria de Stat a găzduit, la 25 mai, un atelier de lucru privind transparența procesului decizional, la care au participat reprezentanți ai tuturor autorităților publice centrale de resort. Scopul evenimentului a fost de a trece în revistă situația actuală privind cooperarea cu societatea civilă în procesul decizional, de a împărtăși experiența, dar și de a învăța din cele mai bune practici europene. Atelierul de lucru a fost organizat cu susținerea proiectului UE „Asistență pentru implementarea Misiunii Înalților Consilieri ai Uniunii Europene pentru Republica Moldova”.

În cuvântul său de salut, Adrian Ermurachi, secretar general adjunct al Guvernului, a apreciat contribuția Misiunii Înalților Consilieri ai Uniunii Europene în realizarea reformelor stipulate în Acordul de Asociere, menționând că implicarea societății civile în procesul decizional este imperativă. Potrivit oficialului, noua lege privind transparența în procesul decizional, dar și noua Strategie privind cooperarea cu societatea civilă oferă cadrul normativ necesar pentru un dialog eficient cu factorii implicați în procesul decizional.

Aneil Singh, șeful secției cooperare din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat că transparența procesului decizional este crucială în asigurarea elaborării politicilor eficiente, bazate pe necesitățile cetățenilor. Potrivit lui, Uniunea Europeană acordă sprijin Republicii Moldova în scopul asigurării unui dialog continuu cu societatea civilă, o dovadă în acest sens fiind și angajarea unui Înalt Consilier în domeniul implicării societății civile și responsabilizării autorităților publice.

La rândul lor, reprezentanții Cancelariei de Stat au prezentat cadrul legal și instituțional privind transparența în procesul decizional și au înaintat un șir de recomandări pentru autoritățile publice, între care se numără și o implicare mai activă a părților interesate și consolidarea platformelor de dialog existente pentru consultările publice.

Înaltul Consilier UE în domeniul reformei administrației publice, Gunta Veismane, și Înaltul Consilier UE în domeniul implicării societății civile și responsabilizării autorităților publice, Ancuța Vameșu, au vorbit despre experiența Letoniei și, respectiv, a României privind participarea societății civile în procesul decizional, participanții la atelierul de lucru având posibilitatea să adreseze întrebări și să preia cele mai bune practici europene în domeniu.