Timp de două luni, 29 de tineri au participat la programul inovator de burse lansat de Uniunea Europeană în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova. Aceștia au lucrat împreună cu funcționarii publici, fiind îndrumați în activitățile lor zilnice de către Înalții Consilieri UE. Stagiarii au fost găzduiți în instituțiile statului, printre care Cancelaria de Stat, Administrația Prezidențială, ministerele Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Educației și Cercetării, Justiției, Afacerilor Externe și Integrării Europene, Mediului, dar și Serviciul Vamal, Centrul Național Anticorupție, Banca Naţională şi altele.

Ceremonia festivă de încheiere a programului, care a avut loc astăzi, 26 august, a fost prezidată de Prim-ministra Natalia Gavrilița și Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova Jānis Mažeiks. Prim-ministra și-a exprimat convingerea că aceasta a fost o experiență utilă sub ghidajul Înalților Consilieri UE și a funcționarilor publici.

”Serviciul public este cel mai important domeniu pentru dezvoltarea unei țări – deciziile luate aici influențează calitatea vieții și bunăstarea tuturor cetățenilor. Sperăm ca, după absolvire, stagiarii se vor implica activ în luarea deciziilor în instituțiile statului, alegând o carieră în sectorul public.”

Potrivit Ambasadorului UE, „Acesta a fost un program vizionar, susținut de Guvern și Înalții Consilieri UE chiar din prima zi. Ne bucură faptul că mulți dintre stagiari planifică să înceapă o carieră în serviciul public și să lucreze în beneficiul țării. UE va continua să sprijine tinerele generații din Republica Moldova cu asemenea inițiative și în viitor.”

Evenimentul de închidere a reunit toți factorii interesați ai Programului: stagiarii, dar și mentorii și omologii acestora din instituțiile statului, fiecare având posibilitatea de a împărtăși impresii despre program, beneficiile și rezultatele acestuia. Olivia Plămădeală, studentă in anul III la Academia de Studii Economice, stagiară la Cancelaria de Stat, îsi împărtășește impresiile:

‘Guvernul a devenit a treia casă pentru mine în această vară, a doua fiind Universitatea mea. Atât funcționarii publici, cât și Înalții Consilieri ne-au împărtășit cunoștințele și am avut lecții de învățat de la fiecare dintre cei cu care am lucrat.”

Inițiativa a fost lansată în contextul Anului European al Tineretului 2022, pentru a încuraja implicarea activă a tinerilor în toate aspectele sociale, economice și administrative ale societății. Scopul principal al stagiului este de a oferi tinerilor oportunitatea de a învăța ce înseamnă munca în serviciul public și de a obține competențe care le vor crește șansele de angajare. Finaliștii au fost selectați în urma unui proces riguros de selecție, incluzând concursul dosarelor (CV-uri și scrisori de intenție), dar și interviuri față în față cu o Comisie de Evaluare formată din reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene, Guvernului Republicii Moldova și Înalți Consilieri UE. Programul de stagii este finanțat de Uniunea Europeană.

În paralel, 18 tineri urmează un stagiu similar într-un program inițiat de Administrația Prezidențială și finanțat de UE prin Misiunea Înalților Consilieri.

Mai multe detalii despre program pot fi accesate aici: https://eu-advisers.md/page/ internships-programme.