În cadrul campaniei de informare „UE pentru Moldova Rurală” începând cu luna septembrie 2021 și până la sfârșitul lunii octombrie au fost organizate o serie de evenimente de informare despre proiectele de asistență financiară ale Uniunii Europene și istorii de succes.

Vizitele au fost desfășurate în localitățile care au beneficiat de asistență UE și anume: Micleușeni, Răzeni, Zorile, Cornești, Sipoteni, Ciorești, Ochiul Alb, Chetrosu, Sauca, Corpaci, Sărata Veche, Bădiceni, Alexandru Ioan Cuza, Balabanul și Svetlîi.

Localnicii au avut posibilitatea de a se informa despre îmbunătățirile aduse localităților cu contribuția asistenței oferite de Uniunea Europeană, și anume creșterea competitivității sectorului agroalimentar, modernizarea infrastructurii de aprovizionare și canalizare, eficientizarea energetică a clădirilor publice, suport pentru întreprinderile mici și mijlocii, încurajarea învățământului modern.

La evenimentele de informare au participat reprezentanți și beneficiari ai proiectelor UE, ai Grupurilor de Acțiune Locală și beneficiari din localitate, precum și organizații implementatoare a proiectelor finanțate de UE.

Aceștia au discutat despre direcțiile de asistență și oportunitățile de finanțare oferite de Echipa Europa, în vederea modernizării zonelor rurale din țară.

Vizitele din întreaga țară sunt parte componentă a campaniei de informare „UE pentru Moldova Rurală”, realizată în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană „Comunicarea și vizibilitatea asistenței UE în cadrul programului Anual de Acțiune 2016”.

Campania are scopul de a reflecta schimbările realizate în zonele rurale cu suportul oferit de Uniunea Europeană și Statele Membre.