La 3 februarie 2021, în oraşul Drochia şi în satul Flămânzeni din raionul Sângerei au fost lansate lucrările de construcţie pentru proiectele finanţate de Uniunea Europeană (UE) privind îmbunătăţirea serviciilor de aprovizionare cu apă (AA) în oraşul Drochia şi de eficienţă energetică (EE) a Gimnaziului „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei.

Proiectele „Îmbunătăţirea serviciilor de aprovizionare cu apa în oraşul Drochia” şi „Sporirea eficienţei energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni, raionul Sângerei” sunt finanţate de Uniunea Europeană. Acestea sunt implementate cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este gestionat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ Moldova), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) şi sprijinit financiar de Guvernul German (BMZ).

Scopul acestor proiecte implementate cu sprijinul UE, este asigurarea locuitorilor oraşului Drochia cu servicii calitative de aprovizionare cu apă şi asigurarea condiţiilor mai bune de învăţământ pentru elevii şi personalul didactic de la Gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei.
Lucrările de construcţie se vor încheia la sfârşitul anului 2021 şi vor include o serie de măsuri de modernizare. Astfel, eficientizarea energetică va include reparaţia acoperişului, izolarea pereţilor clădirii, înlocuirea geamurilor, reabilitarea sistemului de încălzire, asigurarea cu apă caldă şi rece în robinetele din şcoli, şi renovarea facilităţilor sanitare a instituţiilor. Valoarea totală a proiectului privind „Sporirea eficienţei energetice a Gimnaziului „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni constituie 877.000 de euro, dintre care 866.000 de euro – acordaţi de UE, şi 11.000 de euro – contribuţia locală. Numărul total de beneficiari sunt peste 300 elevi, profesori şi angajaţi auxiliari ai Gimnaziului.
În acelaşi timp, construcţia sistemului de aprovizionare cu apă din oraşul Drochia, va cuprinde 19,5 km la care se vor racorda peste 1.200 de gospodării individuale de locuit, inclusiv vor fi renovate două staţii de pompare a apei potabile şi reabilitate 5 fântâni arteziene. Investiţiile totale privind „Îmbunătăţirea serviciilor de aprovizionare cu apa în oraşul Drochia” sunt de 4,3 milioane de euro, dintre care 3,9 milioane de euro – acordaţi de UE, şi 311.000 de euro – contribuţia locală. Aproximativ 20.000 de locuitori ai oraşului Drochia vor beneficia de servicii de aprovizionare cu apă potabilă.