Circa 300 de persoane aflate în situații de dificultate beneficiază de suport alimentar în cadrul a cinci cantine de ajutor social finanțate de Uniunea Europeană prin intermediul proiectului „Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile”.

Proiectul își propune să contribuie la promovarea coeziunii sociale și incluziunii grupurilor vulnerabile prin dezvoltarea unor servicii de cantină de ajutor social inovatoare și sustenabile. Astfel, în cele 5 cantine finanțate prin proiect, zilnic au parte de un prânz cald copii din familii cu venituri reduse, bătrâni care nu au sprijinul unei familii extinse, persoane cu dizabilități și alte persoane din grupuri vulnerabile.

Totodată, cele 5 servicii de cantină socială din satele Ghetlova (r. Orhei), Cazangic (r. Leova), Antonești (r. Ștefan Vodă), Doroțcaia (r. Dubăsari) și Coșernița (r. Florești), fondate și gestionate de A.O. Concordia. Proiecte Sociale vor beneficia de îmbunătățiri logistice și de infrastructură, în baza modelelor inovatoare și a celor mai bune practici din statele membre ale UE. În mod complementar, va fi urmărită creșterea capacităților prestatorilor de servicii de cantină socială în a livra servicii de calitate, durabile, inclusiv în situații de urgență prin intermediul unei serii de activități de instruire.

Proiectul „Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile” este finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de I.P. ,,Keystone Moldova’’, A.O. ,,Concordia. Proiecte Sociale’’ și I.R.M.S. ,,Diaconia’’. Perioada de implementare a proiectului este 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2024, iar valoarea totală a acestuia este de 1.327.609 EUR.

Foto: De luni până vineri, la cantina socială din satul Ghetlova se pregătesc circa 61 de prânzuri calde, dintre care 34 sunt livrate la domiciliu persoanelor cu mobilitate redusă.