Un nou proiect lansat recent de Uniunea Europeană și de Consiliul Europei – „Combaterea corupției prin aplicarea legii și prevenire” (CLEP) – vine să susțină lupta cu corupția și criminalitatea în Republica Moldova, cu accent pe crearea Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale și pe îmbunătățirea cooperării interinstituționale și internaționale. Totodată, una dintre priorități  este fortificarea segmentului societății civile și a jurnalismului de investigație.

Prezent la evenimentul de lansare a Proiectului viceministrul Justiției, Nicolae Eșanu, a declarat că în acest domeniu în țara noastră sunt necesare schimbări calitative, iar reforma administrației publice centrale este, pentru Republica Moldova, una dintre ultimele șanse de a lansa reforme fundamentale. „Cred că nu este nevoie de analize sofisticate pentru a răspunde la întrebarea cât de capabil este Ministerul Justiției să răspundă la provocările ce stau în fața noastră. Dacă nu vom schimba această stare de lucruri, nu avem șanse să izbândim. Este foarte important să continuăm cooperarea cu partenerii noștri externi, dar trebuie să ne schimbăm prioritățile, pentru că altminteri aruncăm banii în vânt. Dacă punem în prim-plan implementarea legilor, sunt convins că există șanse de reușită”, a spus oficialul.

ES Peter Michalko, Ambasadorul UE la Chișinău, a menționat la rândul său că lupta împotriva corupției și a spălării banilor este una dintre prioritățile-cheie ale Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Diplomatul a subliniat, în acest context, impactul negativ pe care corupția îl are asupra celor mai diverse instituții publice și fenomene sociale, și anume: tergiversează guvernarea și democrația, afectează activitatea unor structuri precum poliția, vama, educația fiscul etc. Iar pentru a schimba respectiva situație este nevoie ca cetățenii țării noaste să aibă încredere în instituțiile care participă în aceste procese importante.

Potrivit Procurorului general, Eduard Harunjen, pentru a răspunde așteptărilor populației ce țin de combaterea corupției s-a recurs la reformarea sistemului justiției, ceea ce a permis consolidarea unor instituții independente, capabile să răspundă provocărilor. Din această perspectivă, posibilitățile pe care le oferă proiectul CLEP se referă la dezvoltarea capacităților Procuraturii pe segmentul combaterii corupției, spălării banilor și combaterii terorismului. „Cu ajutorul proiectului, sperăm să ne consolidăm capacităților în domeniul elaborării de politici, dar și să sporim colaborarea cu societatea civilă pentru promovarea imaginii instituțiilor de drept. Căci combaterea corupției nu e doar prerogativa instituțiilor de drept, ci este și responsabilitatea fiecărui cetățean”, a spus el.

Cu o durată de trei ani și un buget de 2,25 de milioane de euro, oferiți de Uniunea Europeană și de Consiliul Europei, proiectul dat face parte din Planul de Acțiuni Consiliul Europei – Republica Moldova pentru anii 2017-2020. Scopul lui este de a crea programe de cooperare pentru promovarea reformelor care să îmbunătățească guvernarea la toate nivelurile, că ajute la combaterea corupției și a spălării banilor.