Accelerată de progresul rapid al noilor tehnologii, școala viitorului este una digitală! O instituție de învățământ din țară va trece în totalitate printr-un proces de transformare prin inovație și va implementa tehnologiile informaționale absolut în toate aspectele de dezvoltare și management educațional. Strategia de transformare digitală a unei școli „Școala Digitală” a fost prezentată în cadrul forumului „EdTech Moldova” de la Cahul, eveniment organizat de către proiectul „Tekwill în Fiecare Școală”, implementat de ATIC, cu susținerea Uniunii Europene si și Suedia.

Potrivit Strategiei, instituția de învățământ va trece printr-un proces complex de schimbări inovative, cu implicarea elevilor, cadrelor didactice, managerilor, părinților și tuturor celor conectați la procesul educațional. Conceptul va fi implementat în această instituție de învățământ în anii de studii 2022-2023. Pentru a crea un mediu de învățare în totalitate digital, în școală va fi digitalizat procesul de comunicare și colaborare între profesori, elevi, părinți și manageri. De asemenea, pentru aprecierea și comunicarea performanțelor va fi utilizat catalogul digital, website-ul școlii, canalele de socializare, precum și aplicații de comunicare. În realizarea procesului de predare-învățare urmează a fi utilizate doar instrumente digitale, iar sălile de clasă vor fi dotate cu tehnică, echipamente și proiectoare performante. Programul de e-transformare va include și sesiuni de formare a membrilor administrației școlii, pentru a digitaliza procesul de management. În final, pe modelul acestei școli, în anii de studii care urmează, Strategia de digitalizare va fi implementată în alte 60 de școli din țară, care fac parte din programul „Tekwill în Fiecare Școală”.