Îmbunătățirea șanselor de muncă și a standardelor de viață în mediul rural, în contextul unui rol prioritar al agriculturii – aceasta a fost tema unei mese rotunde organizate de Misiunea de consilieri de rang înalt a UE în Republica Moldova, în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Cei peste 80 de participanți naționali și internaționali – reprezentanți ai autorităților  publice centrale și locale, ai instituțiilor științifice și de cercetare, și ai asociațiilor de producători agricoli – au discutat despre: politica de dezvoltare rurală a UE și rolul acesteia în dezvoltarea zonelor rurale și agriculturii; prioritățile-cheie ale Programului comunitar de dezvoltare a zonelor rurale; experiența statelor-membre ale UE care deja pun în aplicare programe de dezvoltare rurală; și dimensiunile economice ale dezvoltării zonelor rurale și a agriculturii în Republica Moldova.

Ministrul adjunct al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Iurie Ușurelu, a menționat că fermierii moldoveni dispun de diverse instrumente pentru a putea beneficia de proiecte de dezvoltare în zonele rurale și de a le realiza cu succes. La rândul său, Iva Stamenova, director de proiect în cadrul Delegației UE, a spus că politica de dezvoltare rurală este o problemă complexă, strâns legată de mai multe domenii, iar UE oferă sprijin atât prin fondurile ENPARD, cât și prin consiliere strategică, asigurată de către Misiunea de consilieri de rang înalt a UE în Republica Moldova.

Zonele rurale se confruntă cu provocări mai mari decât cele urbane, dar ele au și un potențial mare în materie de resurse naturale, patrimoniul cultural și oportunități de afaceri”, a afirmat Snezhana Blagoeva, consilier UE de rang înalt în domeniul dezvoltării rurale și al agriculturii. Ea a subliniat, în acest context, importanța unor  politici solide de dezvoltare rurală, pentru a profita pe deplin de potențialul lor.

Un alt eveniment desfășurat cu participarea Misiunii de consilieri de rang înalt a UE a fost discuția despre administrația publică și stadiul implementării reformei acesteia. Fiecare dintre cei 22 de consilieri a făcut o prezentare a situației din sectoarele pe care le asistă – în special, domeniile-cheie ale Acordului de asociere UE-RM, de la comerț liber și energie până la educație, mediu și dezvoltare rurală.

Prezent la eveniment, Ambasadorul Pirkka Tapiola a afirmat că reforma în cauză este una binevenită, iar Uniunea Europeană este dispusă să o sprijine, pentru a crea structuri eficiente care să ofere cetățenilor servicii de calitate. Premierul Pavel Filip a menționat importanța transferului de cunoștințe, a experienței și a consilierii în procesul de reformă, și a încurajat consilierii UE de rang înalt să introducă o nouă filozofie în ministerele în care activează, în baza celor mai bune practici europene.