Circa 300 de reprezentanți ai tuturor instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova – studenți, cadre universitare și de conducere, beneficiari „Erasmus+” la diferite etape – au participat la un mega-eveniment aniversar, organizat de Oficiul Național „Erasmus+” și Delegația Uniunii Europene cu prilejul celor 30 de ani pe care, în 2017, îi împlinește acest Program al UE.

Recunoscut pe scară largă ca fiind cel mai de succes program al Uniunii Europene, „Erasmus+” oferă un exemplu concret de impact pozitiv al integrării europene și al mobilității internaționale, îmbogățind viața a aproape două milioane de persoane din Europa și din afara continentului – și aceasta, numai între anii 2014 și 2016!

În Republica Moldova, Programul „Erasmus+” există de 23 de ani, răstimp în care a promovat peste 90 de proiecte de impact în universități. De-a lungul anilor, a avut un impact major asupra dezvoltării învățământului superior, în special, prin proiectele Tempus, Erasmus-Mundus, Jean Monnet, proiectele de Consolidare a Capacităților universităților și proiectele de Mobilitate Academică Internațională. În plus, circa 2000 de studenți și de profesori din toată țară au profitat de diverse mobilități academice internaționale în universitățile din Uniunea Europeană.

În cadrul evenimentului aniversar au fost expuse cele mai de succes proiecte „Erasmus+”, realizate în domeniul învățământului superior din Republica Moldova și au fost prezentate posibilitățile ce vor fi oferite pe viitor de către acest program.

Potrivit ES Pirkka Tapiola, Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, această aniversare este foarte importantă pentru „Erasmus+”, pentru Republica Moldova, dar și pentru toată Uniunea Europeană. Premierul Pavel Filip a menționat, la rândul său, că proiectul a devenit un brand european la nivel internațional și o platformă eficientă de cooperare. În țara noastră, proiectul a determinat schimbarea calitativă și structurală a învățământului superior și integrarea lui în spațiul european.

Drept confirmare a popularității de care se bucură Programul în țara noastră este și faptul că, în cadrul Orășelului European – locul în care, tradițional, Delegația UE îi invită pe cetățenii moldoveni pentru a celebra Ziua Europei – cortul „Erasmus+” a fost unul dintre cele mai vizitate. Echipa „Erasmus+” Moldova le-a oferit tuturor celor interesați informații despre bursele de studii care sunt puse la dispoziția studenților și tinerilor din Republica Moldova în cadrul Programului, despre proiectele implementate în învățământul superior, dar și despre numeroasele programe finanțate prin „Erasmus+” în cadrul universităților din țara noastră.