Afacerile se fac cu oameni, iar pentru aceasta sunt necesare conexiunile potrivite pentru ca antreprenorii să interacționeze între ei, să schimbe idei și bune practici, resurse sau informații. În acest sens, în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul” – un punct esențial pentru încurajarea mediului de afaceri, bazat pe tehnologiile informaționale – vor fi organizate mai multe evenimente comunitare dedicate celor care își doresc să dezvolte un business. Astfel, ei vor fi încurajați să construiască o rețea puternică de contacte, să acceseze cercuri reprezentative pentru a face schimb de bune practici necesare depășirii provocărilor actuale.

Unul dintre antreprenorii care participă la seria de evenimente este și Dmitri Moruz – un tânăr pasionat atât de tehnologii informaționale, cât și de antreprenoriat, care a decis să le îmbine și să le practice acasă. După ce și-a făcut studiile la o universitate britanică din Moscova, a trecut un curs de formare la New York și a căpătat experiență internațională în branding, tânărul a fondat propria companie „Hora Design” în Cahul. Dmitri Moruz și-a transformat pasiunea în afacere, iar de aproape patru ani contribuie la crearea și ajustarea identității vizuale a mai multor branduri locale.

„La Chișinău piața de desfacere este destul de competitivă și suprasaturată, pe când la Cahul avem mai multe posibilități de a ne spori vizibilitatea. Cu toate acestea, agenților economici le lipsesc cunoștințele de bază în marketing, pentru că brandingul nu poate fi utilizat într-o companie în care lipsește minima înțelegere a domeniului. De aceea, evenimentele comunitare sunt importante pentru dezvoltarea digitală și creșterea economică a companiilor regionale”, spune fondatorul „Hora Design”, Dmitri Moruz.

Astfel de evenimente comunitare vor deveni o practică comună pentru cei din regiunea Cahul, odată cu implementarea proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”. Pentru a extinde oportunitățile de business, din anul 2022, antreprenorii regionali vor avea acces la EU4Innovation Centre – unicul Centru de Excelență în domeniul IT din regiune. Acesta este construit pe teritoriul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, și-și propune să devină un punct de atracție pentru toți cetățenii din regiunea Cahul prin evenimente comunitare, dedicate networking-ului, schimbului de experiență, bune practici și expertiză între specialiștii din diverse domenii. Toate acestea pentru a extinde oportunitățile de dezvoltare profesională a locuitorilor din regiune și a încuraja antreprenoriatul tehnologic atât din municipiul Cahul, cât și din localitățile învecinate.