Cele mai bune idei de afaceri ale antreprenoarelor din Republica Moldova vor primi finanțare pentru dezvoltarea acestora. Sprijinul va fi oferit în cadrul Componentei II a Programului-pilot „Femei în afaceri” (PFA), lansată recent de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și care este destinată granturilor mici pentru dezvoltarea afacerilor administrate de femei. Pe parcursul anului 2018 vor fi anunțate încă două apeluri de proiecte.

La Componenta de granturi pot participa femeile care gestionează o întreprindere de până la doi ani. Valoarea maximă a grantului va constitui 165 de mii de lei, dintre care 110 mii sunt direcționați pentru procurarea de echipamente, soft, lucrări de renovare, iar restul 55 de mii – pentru servicii de dezvoltarea afacerii: cercetare, consultanță și promovare. Dosarele pentru primul Apel de granturi pot fi depuse între 16 octombrie – 30 noiembrie, completând formularul de pe www.odimm.md.

Amintim că la Componenta I a Programului Femei în Afaceri (PFA) au fost instruite și îndrumate să lanseze propria afacere peste 300 de femei. Viitoarele antreprenoare și-au dezvoltat abilitățile de planificare pe termen scurt, au definit factorii personali de succes și au transformat ideile în concepte viabile de afaceri.

Cele peste 300 de antreprenoare vor mai beneficia de servicii de mentorat din partea a 28 de experți în domeniul afacerilor. Acestea vor fi ghidate în utilizarea instrumentelor și metodelor de planificare și dezvoltare a afacerii, în identificarea tipurilor de resurse necesare pentru lansarea și dezvoltarea propriului plan de business pentru a participa la concursul de granturi. Serviciile de consultanță constituie o continuare a procesului de formare antreprenorială a beneficiarelor PFA care presupune: mentorat, consultanță în afaceri, ghidare la înregistrare a afacerii etc. Serviciile de mentorat vor fi acordate individual pentru toate femeile participante în Campania de instruire care doresc să se înscrie în competiția de granturi din etapa a doua a Programului guvernamental „Femei în Afaceri”.

Programul-pilot „Femei în afaceri” a fost lansat de Guvernul Republicii Moldova în toamna anului 2016. Proiectul este gestionat de ODIMM și are drept obiectiv promovarea spiritului antreprenorial în rândul femeilor, în special, în mediul rural; dezvoltarea și creșterea afacerilor acestora; sporirea accesului la resurse financiare, servicii și tehnologii moderne. Perioada de implementare a programului este de trei ani, pentru care din Bugetul statului sunt alocate circa 51,5 de milioane de lei.