La 29 octombrie 2018, în incinta Parcului Industrial Edineţ a avut loc  prima masă rotundă în cadrul proiectului “Edineț – Pol de creștere economică în regiunea de Nord a Republicii Moldova”, la care  au participat: rezidenții Parcului Industrial, reprezentanții școlilor profesionale, Agenției de Ocupare a Forței de Muncă Edineț și APL.

Scopul evenimentului a fost stabilirea unei baze de colaborare și comunicare eficientă, rezultatul final al căreia va fi îmbunătățirea procesului de pregătire a forței de muncă, în corespundere cu necesitățile mediului de afaceri. Astfel, reprezentanții mediului academic si de business au vorbit despre experienţa lor de colaborare, precum și problemele și necesitățile acestora în asigurarea unui sistem eficient de învățământ profesional, ce va genera resurse umane calificate și solicitate pe piața forței de muncă. Ambele părți au menționat că se confruntă cu probleme determinate de lipsa resurselor umane și interesul scăzut al populației șomere în calificare profesională. Printre soluțiile discutate, o practică aplicabilă şi utilă ar fi învățământul  profesional dual adaptat la specificul regiunii.

Două acorduri de colaborare au fost semnate cu Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni şi cu Şcoala profesională Cupcini, Edineţ în domeniul îmbunătățirii procesului de pregătire a forței de muncă, ambele instituţii exprimându-şi interesul de a continua colaborarea prin menținerea comunicării cu mediul antreprenorial privind calificările solicitate pentru forța de muncă.

Proiectul “Edinet – Pol de creștere economica în regiunea de Nord a Republicii Moldova” este implementat cu suportul Uniunii Europene în cadrul inițiativei “Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG) şi implementat de Primăria municipiului Edineţ în parteneriat cu Asociația Obștească “Centrul de Dezvoltare Comunitară Integrată” şi Camera de Comerț şi Industrie a Republicii Moldova.