UE finanţează pentru o perioadă de 2 ani Proiectul Twinning Îmbunătăţirea calităţii și eficacităţii sistemului de educaţie și formare profesională din Republica Moldova. Acest proiect a început la 1 martie 2019. Ca și în multe alte proiecte, COVID19 a cauzat provocări majore și proiectul a fost suspendat timp de trei luni începând cu 1 mai 2020. Proiectul și-a reluat operaţiunile din august, iar în perioada septembrie-octombrie în fiecare dintre cele patru domenii ale proiectului au fost efectuate cu succes patru săptămâni de instruire:

Prima sesiune de instruire a fost dedicată rezultatului obligatoriu: capacităţile instituţionale și operaţionale și competenţele personalului Agenţiei Naţionale pentru Asigurarea Calităţii în Educaţie și Cercetare (ANACEC) sunt consolidate, avînd drept obiectiv dezvoltarea auditului /acreditării de calitate și îmbunătăţirea autoevaluării cu scopul de a deveni membru cu drepturi depline al Asociaţiei Europene de Asigurare a Calităţii ENQA.
Printre recomandările inaintate s-au regăsit:

  • Negocierea cu guvernul a modificărilor statutului ANACEC și revizuirea cadrului legal;
  • Organizarea autoevaluării ca proiect cu un program clar definit și implicarea tuturor actorilor relevaţi din intern și extern în acest proces;


A doua sesiune de instruire a fost la tema: Cadrul naţional al calificărilor din Republica Moldova este implementat în continuare, având drept obiectiv instruirea membrilor grupului de lucru CNC și sensibilizarea părţilor interesate.
Recomandări înaintate:

  • Departamentul CNC ar trebui să conducă programul și planul de acţiune și să includă toate părţile într-un singur document, să se asigure că îndeplinește toate cerinţele stipulate în decizia guvernului privind planificarea strategică;
  • Membrii grupului de lucru trebuie să pregătească informaţii despre: i) standardele ocupaţionale elaborate în funcţie de sectorul economic și de nivelul CNC; ii) similar despre standardele de calificare; iii) activităţile începute în prezent și prevăzute să înceapă anul acesta în domeniul implementării CNC;

Sesiunea a treia de instruire a fost la tema: Consolidarea capacităţilor pentru o cooperare eficientă între furnizorii de învăţământ profesional tehnic și sectorul privat având ca scop principal îmbunătăţirea capacităţilor la nivelul furnizării învăţământului profesional tehnic pentru cooperarea cu sectorul privat.
Printre recomandările inaintate s-au regăsit:

  • Identificarea și cunoașterea nevoilor de învăţare pe tot parcursul vieţii în Moldova cu nevoile specifice ale domeniului de afaceri, cetăţenilor și societăţii, prin crearea unor statistici fiabile și date bazate pe cercetare, educaţie profesional tehnică, învăţământ profesional tehnic și angajarea – megatendinţe pentru viitor;
  • Colaborare și negociere pentru elaborarea modelului pentru ÎPTV în Moldova înfiinţarea grupului de lucru parlamentar prezidat de reprezentantul ministerului.

A patra sesiune de instruire a fost axată pe rezultatul: Se oferă o formare pedagogică a cadrelor didactice din Centrele de Excelenţă pentru a deveni multiplicatori și în special, obiectivul a fost îmbunătăţirea competenţelor lor în evaluarea digitală, precum și colectarea de informaţii cu privire la nevoile pentru continuarea activităţii.
Recomandări înaintate:

  • Sincronizarea implementării „Conceptului pentru îmbunătăţirea utilizării TIC în ÎPT în Republica Moldova ca dezvoltare profesională continuă (DPC)”: necesitatea de învăţare digitală și la distanţă ar trebui să îi fie acordată o atenţie deosebită pe tot parcursul proiectului.
  • Participanţii deţin cunoștinţele și competenţele necesare pentru predarea și formarea online de succes, respectiv urmează demararea construirii misiunilor de partajare: atât cu colegii lor din propriile CE, cât și cu alte instituţii de învăţământ profesional tehnic