Reprezentanţii Serviciului Vamal, în vizită de studiu în Germania

În perioada 3-5 mai 2022, delegația Serviciului Vamal al Republicii Moldova, condusă de Directorul adjunct Lidia Ababii s-a aflat la Augsburg, Germania, în cadrul unei vizite de studiu a Programului agenților economici autorizați (AEA) din Germania în contextul implementării programului de Recunoaștere reciprocă a agenților economici autorizați (AEA) Republica Moldova – Uniunea Europeană. În comun cu expertul AEA din cadrul Direcției Generale Impozitare și Uniunea Vamală (DG TAXUD) a Comisiei Europene, expertul din cadrul administrației vamale a României, cât și Înaltul Consilier al Uniunii Europene în Republica Moldova pe domeniul vamal și fiscal, a fost evaluată funcționalitatea programului AEA din Germania prin prisma compatibilității acestuia din punct de vedere operațional cu standardele aplicate in Republica Moldova, în vederea recunoașterii reciproce.

Timp de trei zile, delegația Serviciului Vamal al Republicii Moldova s-a familiarizat cu structura organizațională a programului AEA din Germania, metodologia analizei de risc, procesul de aplicare, autorizare și monitorizare. De asemenea, au fost efectuate vizite de lucru la două companii deținătoare a statutului AEO din Germania. Această activitate se înscrie în șirul vizitelor de lucru stabilite în planul de acțiuni de implementare a Acordului de Recunoaștere Reciprocă a Programelor AEA din Republica Moldova-Uniunea Europeana (România: 22- 24 februarie 2022, Germania: 3-5 mai 2022), o prioritate care derivă din angajamentele asumate conform Acordului de Asociere.

Uniunea Europeană a acordat asistență Serviciului Vamal al Republicii Moldova în dezvoltarea unui sistem complex de schimb de date pentru recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Noul sistem de schimb de date AEA este primul sistem de conectare între autoritățile vamale ale Republicii Moldova și statele membre ale Uniunii Europene, deschizând astfel calea pentru viitoarele instrumente de cooperare între parteneri.

Încheierea Acordului de Recunoaștere Reciprocă a Programelor AEA între Republica Moldova și statele membre ale Uniunii Europene va oferi anumite beneficii mutuale agenților economici, printre care tratamente prioritare la trecerea frontierei – o bandă specială destinată deținătorilor autorizației AEA și un număr redus de controale.