O tânără care și-a descoperit vocația în pictură și, prin ea, și-a găsit un rost în viață; un tată care a luptat cu decizia autorităților de a-l separa de copiii săi; o mamă care a vrut să-și recupereze copilul abandonat la orfelinat și care a ajuns în instanță pentru aceasta. Sunt doar câteva exemple de „auto-reprezentanți comunitari” – noțiune încă nouă pentru țara noastră și care este o inițiativă lansată de CCF/HHC Moldova.

Svetlana Codreanu are 24 de ani și locuiește la Edineț, în nordul Republicii Moldova. Vine dintr-o familie săracă de romi, ambii ei părinți murind pe când fata avea doar patru ani. Copila și ceilalți șase frați au fost trimiși la orfelinat, iar problemele nu au încetat să apară. Mai întâi, ea a dezvoltat o maladie genetică la ambele picioare; apoi, la numai 16 ani, a rămas însărcinată și a fost pe punctul de a-și abandona pruncul într-o casă de copii.

Totuși, Svetlana a decis să înfrunte provocările pe care viața i le-a adus încă de mică. A ajutat-o… pasiunea pentru pictură. Căci, în timp ce colegii ei de clasă alergau prin curte, Svetlana, din cauza bolii, era blocată în scaunul cu rotile, iar pictura devenise calea ei de a descoperi lumea. Mai târziu, ea și-a găsit iubirea adevărată, și-a creat o familie și i-a  oferit fiului Daniel un mediu iubitor și grijuliu. Iar după ce a învins sărăcia și disperarea, tânăra a devenit un important luptător pentru drepturile romilor și ale persoanelor cu handicap, și un activist social respectat. Astăzi, Svetlana este una dintre așa-zișii „auto-reprezentanți comunitari”, parte a unei rețele active de militanți pentru propriile drepturi.

În prezent, rețeaua este constituită din 22 de membri din diverse grupuri vulnerabile și subreprezentate, selectate în baza unor criterii precum: experiență în scrierea plângerilor, nivel înalt de activism, implicare în apărarea drepturilor proprii și ale persoanelor aflate în situație similară. Un exemplu relevant în acest sens este un tată dintr-un oraș din regiunea transnistreană, care a luptat împotriva deciziei autorităților de a-l separa de copiii săi. Cu susținerea ONG-urilor din domeniu, dar mai ales înarmându-se cu multă perseverență, el a reușit să-și păstreze copiii în familie. Un alt exemplu este cel al unei mame care și-a abandonat copilul într-o maternitate și apoi, regretând această faptă, a dorit să-l recupereze. Atunci când autoritățile au refuzat-o fără niciun motiv, femeia, cu sprijinul proiectului, a luptat – inclusiv în instanță – pentru ea și drepturile copilului ei.

Cei 22 de auto-reprezentanți beneficiază de consultanță și de ghidare informativă, psihologică, juridică și socială. Totodată, prin întâlnirile cu factorii de decizie locali și activitățile de sensibilizare a opiniei publice, ei au fost împuterniciți să-și consolideze vocea de advocacy și să-și prezinte poveștile de succes pentru a inspira oamenii.

Potrivit Lilianei Rotaru, președinta CCF/HHC Moldova, poveștile de succes personale sunt cele mai bune pentru a inspira și a motiva alți oameni: „Nimic nu ne dă mai multă putere, decât exemplul prietenului, vecinului sau al persoanei pe care o respectăm și în care avem încredere. De aceea, vom continua activitățile cu oameni inspirați, care fac cu adevărat o diferență în comunitatea lor. „Trebuie să fim responsabili pentru noi înșine și pentru mediul nostru, și să invocăm schimbarea pozitivă pe care o dorim cel mai mult”.

Inițiativa este parte a Proiectului „Consolidarea capacității societății civile pentru participarea incluzivă a celor mai marginalizați copii și părinți”, pus în aplicare de CCF/HHC cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Scopul lui este obținerea unei mai bune angajări a comunităților întru beneficiul copiilor vulnerabili și al familiilor lor.