E-Guvernarea este o prioritate-cheie pentru autoritățile țării noastre și vizează cele mai diverse sectoare ale administrației publice, de toate nivelurile. Respectiv, una dintre preocupările Proiectului Twinning „Suport pentru modernizarea serviciului public din Republica Moldova în corespundere cu cele mai bune practici ale UE” este abilitarea funcționarilor publici în domeniul e-Guvernării.

Pentru a-și atinge obiectivele, echipa proiectului desfășoară cu regularitate instruiri pentru funcționarii publici. Astfel, de la începutul anului curent, au fost organizate două atelierele cu genericul „Instrumente de e-Guvernare pentru specialiștii în resurse umane din administrația publica” – unul pentru responsabilii din ministerele și agențiile naționale; altul pentru cei din autoritățile administrației publice de nivel central. Participanții la primul atelier au examinat instrumentele de e-Guvernare prin prisma reformei administrației publice, a progreselor actuale, a necesităților și a posibilităților de dezvoltare a noi mecanisme pentru integrarea bunelor principii de guvernare. Un subiect aparte l-a constituit, pentru ei, rolul subdiviziunilor resurse umane în reforma administrației publice și facilitarea procedurilor de personal prin utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicare.

Formatoarele Daiva Kirkilaitė Chetcuti și Virginija Raudonienė, reprezentante ale Oficiului Guvernului Lituaniei, le-au împărtășit colegilor din Republica Moldova bunele practici în domeniul utilizării TIC în Lituania, inclusiv pentru facilitarea operării schimbărilor în procesele interne de management în administrația publică. De asemenea, s-a discutat despre provocările cu care s-au ciocnit la implementarea e-Serviciilor (Date deschise, e-Livrare, e-Democrație), modalitate de organizare a ghișeelor unice, precum și experiența Lituaniei în domeniul utilizării datelor din domeniul resurselor umane în cadrul autorităților publice de nivel central și local.

Participanții la cel de-al doilea atelier, organizat împreună cu Direcția reforma administrației publice a Cancelariei de Stat, au fost familiarizați cu managementul proceselor interne în contextul modernizării serviciilor publice și au discutat despre rolul subdiviziunilor Resurse Umane în pregătirea profesională a funcționarilor publici pentru utilizarea tehnologiilor informaționale. De asemenea, Centrul de Guvernare Electronică a făcut o prezentare a progreselor obținute de Republica Moldova în domeniul e-Guvernării și al implementării instrumentelor digitale.

Subiectele abordate au atins aspecte precum: alinierea reformelor la inovațiile digitale, modalitățile de îmbunătățire a serviciilor publice în Republica Moldova, lansarea agendei de e-Transformare, re-ingineria serviciilor publice, transparența și responsabilizarea, lansarea de noi produse digitale, reducerea cozilor, a poverii pe client în accesarea serviciilor publice, diminuarea corupției, e-serviciile sectoriale.

Acest modul este ultimul din șirul de instruiri desfășurate, în cadrul proiectului, pentru specialiștii în resurse umane din administrația publică de nivel central.