Pe parcursul lunii mai 2022, 18 persoane din regiunea Ștefan Vodă, interesați de protecția mediului, au avut parte de o instruire dedicată apărătorilor drepturilor omului pe probleme de mediu.

Grupul de participanți a fost unul divers, format din reprezentanți ai ONG-urilor de mediu, voluntari ai Inspectoratului de Protecție a Mediului și tineri preocupați de protecția mediului.

Un specific al evenimentului a constituit aplicarea legislației ADO, prezentarea de practici și exemple reprezentative raionului Ștefan Vodă. Așa cum mai multe localități din Ștefan Vodă fac parte din arie protejată, cunoștințele de bază privind aplicarea legislației de mediu constituie un punct forte nu doar pentru cei ce dețin o anumită experiență și pentru ADO care luptă pentru protejarea mediului, dar și pentru cetățenii de rând.

Mottoul trainingul a fost acela că deși în cele mai multe cazuri, „Dreptul la un mediu sănătos” este promovat de către o singură persoană, rezultatul obținut este resimțit de către o întreagă comunitate.

Tinerii participanți la training au venit cu sugestia de transpune a instruirilor dedicate specific ADO pentru protecția mediului într-un limbaj și într-o serie de mecanisme ușor de înțeles și de aplicat de astfel încât oricine dorește să protejeze mediul înconjurător să poată găsi informația și instrumentele necesare rapid și sub o formă gata de a fi aplicată.

Instruirea a fost organizată în cadrul proiectului „Scut pentru apărătorii drepturilor omului – Sprijin apărătorilor drepturilor omului în Republica Moldova”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova în parteneriat cu Asociația EcoContact și Comisia Internațională a Juriștilor – Instituții Europene, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și co-finanțat de Suedia.