Începând cu data de 24 februarie peste 270.000 de ucraineni au traversat teritoriul Republicii Moldova. Potrivit Biroului Migraţie și Azil peste 2.000 de ucraineni au solicitat azil în Republica Moldova.

În cadrul Proiectului EVA, sprijinului acordat refugiaților ucraineni a constat din oferirea a 100 de pungi cu hanorace groase, termosuri, puzzle-uri, umbrele și cutii pentru depozitarea alimentelor.

Primele zile de martie au înregistrat temperaturi de minus două-trei grade. Sute de mii de ucraineni și-au părăsit casele începând cu data de 24 februarie. Cozile sunt în creștere, chiar dacă frigul, ninsoarea și ploile nu contenesc.

Nadejda (63 ani) și Ina (39 ani), mamă și fiică, au ajuns din Vinița (oraș amplasat în partea de centru-vest a Ucrainei) la vama Sculeni, raionul Ungheni. Pe data de 6 martie opt rachete rusești au lovit Vinița și au distrus complet aeroportul, însă Nadeja și Ina au reușit să părăsească orașul mai devreme. Nadejda e acompaniată de soț, iar Ina de fiica de șapte ani, care suferă de epilepsie.

Când bombardamentele rusești au început să cadă în preajma casei lor din Harkiv, toată familia a decis să se mute la rude în Vinița.

„Noi suntem din Harkiv. Locuiam la etajul nouă și trăiam fiecare zi în suspans sub amenințarea sunetelor de sirenă și a bombardamentelor. Deși e casa noastră, acolo era imposibil să mai rămâi. Atunci, am decis să ne mutăm pentru o săptămână la rudele din Vinița. În general, sunt bucuroasă că am reușit să plecăm deoarece am stat o bună parte de timp în subsol”,

a spus Nadejda.

Nadejda, 63 ani, refugiată din Harkiv, Ucraina.

Ina, 39 ani, mamă a unei fetițe de șapte ani, fugind de invazia militară din Ucraina. Foto: UN Women Moldova

Vama Sculeni s-a transformat într-un spațiu sigur și plin de căldură. Refugiații sunt întâmpinați de un grup de voluntari inimoși ai organizației de lideri și lidere JCI Ungheni. Au amenajat un cort unde-i adăpostesc pe toți cei care se refugiază în România. Le oferă ceai, pături, prânz cald și haine groase. Celor grăbiți li se oferă pachete cu sendvișuri. Nadejda și Ina s-au încălzit și au fost ajutate să găsească transport pentru a ajunge în România.

Ludmila (41 ani) și Polina (21 ani) din Odessa, mamă și fiică, au ajuns la Sculeni după o călătorie lungă. Cu toate acestea, femeile sunt pline de speranță și optimism.

„Sunt terifiată de ceea ce se întâmplă în orașul nostru. Dar rămânem optimiste și sperăm într-un viitor liniștit” a spus Polina.

Odessa e de nerecunoscut. Mare centru cultural și educațional, supranumit și Orașul Eroilor este părăsit de populația pașnică.

„Oamenii pleacă și mi se rupe inima. Vreau să fie pace, să se termine totul și să trăim în liniște. Soțul meu e polițist și a rămas acasă să lupte. La fel și ginerele meu. Cum altfel? Au rămas să-și apere casa”,

a adăugat Ludmila.

Ludmila, 41 ani și Polina 21 ani, mama și fiică din Odessa. Foto: UN Women Moldova

La Vama Sculeni, coada de mașini care așteaptă să ajungă în România este tot mai mare. Punctul de trecere al frontierei este tranzitat de mii mașini. Oamenii vin din diferite regiuni ale Ucrainei, fie Cernăuți, Vinița, Kiev sau Odessa pentru a ajunge în România sau alte orașe europene.

Pe lângă voluntari, polițiștii și polițistele de frontieră sunt printre primii care întâlnesc refugiații și refugiatele din Ucraina. De aproape două săptămâni, aceștia muncesc non-stop și dau dovadă de dedicație, profesionalism, dar și grijă față de refugiații. Potrivit IGPF, pe parcursul anului 2021 au fost angajate 77 femei, ceea ce reprezintă 30% din numărul total de polițiști de frontieră angajați, iar în cadrul Serviciului Vamal lucrează 464 femei, adică 26,34 %.

Veronica Gârbu este și ea implicată chiar de la începutul crizei.

„Ceea ce m-a determinat să mă implic a fost dimineața zilei de 24 februarie. Am rude în Ucraina care nu au putut ajunge în Moldova și atunci am decis să-i susțin cumva, sau măcar să ajut oamenii care vin de acolo. Colectez lucruri, le sortez, pregătesc pachete, și le ofer tot sprijinul meu. În primele zile am plâns, am ascultat cu emoție poveștile lor”.

Veronica Gârbu, voluntară JCI Ungheni ajutând la pregătirea pachetelor pentru refugiați. Foto: UN Women Moldova

Vera, mamă singură, are 50 de ani și este din Kiev. După șase zile de tensiune și teroare, și-a luat cei patru copii și a decis cu orice preț să părăsească orașul asediat

„Șase zile ne-am ascuns în subsol. La un moment dat, sirenele sunau de trei-patru ori în zi, iar copiii mei nu au dormit o săptămână. În plus, nu mai aveam ce mânca, nu știam cum să supraviețuim. Pâine în magazine nu mai era, produsele alimentare se cumpărau toate dintr-odată. Dacă nu reușeai să stai două ore în rând, nu cumpărai nimic. Eu, fiind mamă singură, fără vreun sprijin, cu cei patru copiii ai mei nu reușeam să fac rost de nimic”.

Vera, 50 ani, mamă a patru copii, fugind de invazia militară din Kiev. Foto: UN Women Moldova

Când bombardamentele rusești au început să cadă tot mai aproape de casa lor, Vera a găsit modalități să părăsească orașul.

„Ne-am pornit dimineață la ora șapte. În douăzeci și patru de ore am ajuns în Moldova. Nu am putut merge direct în Polonia, deoarece trebuie să stai în rând la gară câte 3 zile. În Moldova am rămas surprinsă de bunăvoința oamenilor, voluntarii ne-au dat de mâncare, băuturi calde și ne-au oferit și haine groase. Copiii mei nu au mâncat o săptămână. Aici mă simt mai în siguranță. Deja nu-mi mai tremură pleoapa, nu mai am atacuri de panică și nici crize de nervi. M-am liniștit”.