Proiectul „Energie și Biomasă”, finanțat de Uniunea Europeană, oferă în toamna curentă cursuri de instruire gratuite pentru operatorii centralelor termice pe biomasă din cele peste 200 de instituții publice din toată țara, beneficiare ale proiectului. Cu o durată de 40 de ore, cursurile sunt organizate în perioada septembrie-noiembrie 2017 în cadrul Centrului de Instruire a Operatorilor, creat cu sprijinul aceluiași proiect.

Centrul este dotat cu centrale termice pe biomasă ce sunt alimentate cu două tipuri de biocombustibil (brichete și pelete), precum și cu colectoare solare conectate la sistemele de încălzire eco. „Tehnologiile funcționează în regim real și permit operatorilor ca, pe lângă partea teoretică, să însușească și componenta practică în gestionarea corectă a echipamentelor. Am susținut crearea acestui centru pentru a asigura accesul la instruire a operatorilor și după încheierea mandatului proiectului”, susține Lina Acălugăriței, specialistă în dezvoltarea capacităților în cadrul Proiectului „Energie și Biomasă”.

Instruirile sunt realizate de către experți și practicieni în sectorul energiei regenerabile. „Operatorii învață cum să își organizeze locul de muncă pentru a asigura exploatarea în condiții sigure a centralei termice pe biomasă, cum să gestioneze eficient sistemul de încălzire și să-i asigure mentenanța, ce acțiuni să întreprindă în cazul unor defecțiuni ale sistemului și cum să verifice calitatea și corespunderea biocombustibililor după tipul de centrală termică, dar și cum să întrețină corect sistemele de producere a apei calde de la energia solară”, spune Andrei Bânzari, specialist la Centrul Unic de Instruire.

Atunci când am primit în funcțiune centrala termică pe biomasă îmi făceam griji cum o să mă descurc cu atâtea butoane și cum să nu greșesc pașii… Instruirile de care am avut parte pe loc, la centrală, mi-au fost foarte utile, iar seminarele de la Centrul de Instruire m-au ajutat să găsesc răspunsuri la toate întrebările apărute pe parcurs”, spune Nicolae Enache, operator la centrala termică din satul Brătuleni, raionul Nisporeni.

Centrul de Instruire a Operatorilor a fost creat în decembrie 2016 în cadrul Centrului de Excelență în Construcții, instituție acreditată de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării să ofere instruire în gestionarea sistemelor de producere a energiei termice din biomasă și a apei calde menajere de la energia solară. Astăzi, peste 200 de instituții publice din Republica Moldova sunt racordate la sisteme de încălzire pe biomasă și 1000 de gospodării casnice sunt încălzite cu energie verde datorită suportului acordat de Proiectul „Energie și Biomasă, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Mai multă informație despre Centrul de Instruire a Operatorilor găsiți aici.