Peste 3000 de elevi din țară vor beneficia de orientare profesională în cadrul programului inovativ JOBOTECA. Aceștia vor avea parte de programe de instruire, mentorat și internshipuri, pentru a-și dezvolta și consolida competențele necesare pentru a face o alegere de carieră potrivită.

Fundația Terre des hommes – reprezentanța din Moldova și cea din România – a lansat pe 24 mai proiectul „Joboteca – program pilot de pregătire a tinerilor din Moldova pentru piața muncii”, pe care urmează să-l implementeze, între 2021 și 2024, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Proiectul are o valoare totală de 1 110 396 euro și este co-finanțat de Uniunea Europeană în proporție de 90%.
25 de școli, din raioanele Soroca, Călărași, Nisporeni, Strășeni și Căușeni, au fost selectate ca beneficiare ale programului.
Proiectul JOBOTECA va aborda problema șomajului și emigrării printre tineri într-o manieră holistică, lucrând atât cu tinerii și școlile, cât și cu posibilii angajatori și comunitățile locale în ansamblu.
Pe lângă jobotecile din școli, elevii vor mai beneficia de școli de vară vocaționale, cel puțin 15 inițiative locale care vor implementa proiecte de integrare a tinerilor în activitățile economice locale, internship-uri în mediul de afaceri local, testarea unei meserii în cadrul campaniei „Ziua Ștafetei”.
La evenimentul de lansare au mai participat elevi și profesori din școlile beneficiare, reprezentanți ai direcțiilor de educație și ai mediului de afaceri.