Cum pot fi valorificate și comercializate obiectele de proprietate intelectuală (OPI) create în cadrul universităților și a centrelor de cercetare din Republica Moldova, care sunt provocările la nivel național și ce soluții oferă cadrul european? Acestea, dar și alte aspecte ale managementului și comercializării OPI în instituțiile superioare de învățământ și centrele de cercetare au fost puse în discuție la un seminar internațional, organizat pe 12 octombrie a.c., de AGEPI și  Proiectul UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova (SARDPI).

Maximilian Foedinger, liderul de echipă al Proiectului UE SARDPI a afirmat că inovația și tehnologia schimbă viața omenirii. Pentru a nu fi depășiți de noi evoluții, a îmbunătăți competitivitatea companiilor, a crea o creștere economică pe termen lung și noi locuri de muncă, fiecare țară trebuie să investească în cercetare, inovare și formare profesională. În acest sens, expertul a prezentat mecanismele de suport a rezultatelor cercetării și a comercializării obiectelor de proprietate intelectuală în UE, aplicate în Austria și Germania.

Ion Tighineanu, Prim-vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei a menționat că valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice devine tot mai importantă deoarece constituie o sursă de dezvoltare pentru diferite sectoare economice şi sociale și asigură resursele pentru reluarea ciclului de cercetare la un nivel superior prin veniturile care îi revin din cooperarea cu industria sau cu societatea.

Evenimentul a reunit circa 70 de reprezentanți ai instituțiilor academice din țară și experți internaționali.