Primul târg virtual al Proiectelor de consolidare a capacităților în învățământul superior Erasmus+ (Capacity Building in Higher Education – CBHE) s-a desfășurat în perioada 26-27 octombrie 2021.

Peste 100 de proiecte CBHE din întreaga lume, printre care 7 din Republica Moldova – PBLMD, eDRONE, SMART, LMPI, ReSTART, ELEVATE și REFINE, și-au prezentat rezultatele și au oferit traininguri practice pe parcursul celor două zile ale evenimentului. Implementarea acestor proiecte în cadrul universităților din Republica Moldova a permis introducerea noilor metode de predare, internaționalizarea și digitalizarea învățământului superior, a creat punți între mediul academic și antreprenoriat, a contribuit la profesionalizarea programelor de predare în diverse domenii inovatoare, dar și a dotat universitățile noastre cu echipamente tehnice de ultimă generație.

Proiectele de consolidare a capacităților Erasmus+ sunt acțiuni de cooperare transnațională bazate pe parteneriate multilaterale între instituțiile de învățământ superior din țările participante la program și din țările partenere eligibile. Aceste activități sunt menite să promoveze parteneriatele cu impact asupra modernizării și internaționalizării instituțiilor și asupra sistemelor de învățământ superior din țările partenere ale programului Erasmus+, cum e Republica Moldova.

Unul din obiectivele de bază ale evenimentului a fost de a inspira cadrele academice, managerii universitari, studenții și factorii de decizie politică din întreaga lume în modelarea următoarei generații a proiectelor de consolidare a capacităților. În cadrul fair-ului virtual au fost prezentate proiecte axate pe domeniile agriculturii, sănătății, ingineriei, digitalizării, antreprenoriatului, soft skills etc. Ca urmare a implementării acestora s-a reușit a îmbunătăți metodele de predare, a extinde oferta educațională și a perfecționa eficiența managementului în cadrul instituțiilor de învățământ superior la nivel global.

În jur de 2.000 de participanți au asistat la eveniment, iar peste 5.000 l-au urmărit live prin intermediul rețelelor de socializare.