La 23 mai 2022, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a lansat Programul LEADER, care va contribui la dezvoltarea eficientă și de lungă durată a zonelor rurale din Republica Moldova. Programul permite Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) din toată țara să acceseze până la 5% din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. Astfel, Republica Moldova a devenit prima și, deocamdată, singura țară din spațiul extra-comunitar care implementează abordarea LEADER ca instrument de politică publică pentru dezvoltarea rurală.

În cadrul ediției-pilot a Programului, MAIA a lansat un apel de depunere a cererilor de aplicare, încurajând GAL-urile să trimită Strategiile de Dezvoltare Locală pentru sprijin financiar. Apelul este deschis până la data de 30 iunie 2022. Pentru a oferi mai multe informații despre beneficiile Programului și a răspunde la întrebările GAL-urilor cu privire la procesul de aplicare, Rețeaua Națională LEADER (RNL) în parteneriat cu MAIA desfășoară o serie de sesiuni informative în cadrul Forumurilor Regionale care au loc în regiunile de nord, centru și sud ale țării la sfârșitul lunii mai – mijlocul lunii iunie 2022. În cadrul sesiunilor informative, reprezentanții MAIA oferă detalii privind procesul de aplicare, selectare, aprobare și acordare a subvențiilor, precum și procesul de monitorizare a măsurilor de sprijin financiar.

Programul LEADER a fost lansat în urma elaborării cadrului instituțional pentru implementarea abordării LEADER, cu susținerea SFPL în Moldova și RNL, în cadrul proiectului „EU pentru Moldova: dezvoltarea comunităților locale (LEADER)”. Partenerii strategici ai proiectului sunt Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova, Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură și Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova. Abordarea LEADER contribuie la îmbunătățirea durabilă a condițiilor de trai și la creșterea economică incluzivă în zonele rurale din Moldova. În prezent, pe teritoriul țării activează 47 de GAL-uri, care implementează peste 850 de proiecte locale și reunesc 438 de unități administrativ-teritoriale.

Programul LEADER este susținut în cadrul programului „EU4Moldova: dezvoltarea comunităților locale”, finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone – Asistența Poloniei; și implementat de GIZ, Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL (SFPL) în Moldova.