Comisia Europeană a prezentat rezultatele proiectelor de Mobilitate Internațională de Credite (ICM) din primul apel (2015), implementate în Programul Erasmus+. Proiectele au avut o durată de doi ani și s-au încheiat la 31 iulie 2017.

Potrivit rezultatelor, Republica Moldova a realizat 320 de mobilități, fiind unica țară din Parteneriatul Estic care a depășit numărul planificat pentru implementare (311) – rata de absorbție constituie 103%. În restul țărilor din PaE această rată se situează între 90 și 100%.

În perioada evaluată, peste 160 de studenți din Republica Moldova au beneficiat de mobilități de studii în universitățile din Europa, prin intermediul Programului Erasmus+.

În același timp, circa 120 de profesori universitari din țara noastră au desfășurat mobilități pentru predare sau formare în instituții de învățământ superior din Țările de Program* Erasmus+.

Datele prezentate mai arată că, pe durata celor doi ani de implementare a proiectelor din primul Apel ICM (2015), circa 40 de cadre academice din Europa au efectuat mobilități în Republica Moldova, sprijinite de Programul UE Erasmus+, pentru acțiuni de predare sau training.

La nivel global, în urma primului apel de proiecte (2015), 26.200 de burse de mobilitate ICM au fost acordate (70% dintre bursieri provin din Țările Partenere**). 53% dintre mobilități au fost efectuate de către femei și 47% de către bărbați. Rata studenți/profesori este 50/50.  Absorbția mobilităților constituie 89%.

*Țările de Program Erasmus+: totalitatea țărilor membre UE + Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Turcia.

**Țările Partenere: restul statelor lumii împărțite pe regiuni. Republica Moldova face parte din Regiunea II – Țările Parteneriatului Estic.