Datorită sprijinului Uniunii Europene, locuitorii din satele Gura Bâcului și Bâcioc se vor bucura de servicii medicale mai bune. Se va întâmpla odată cu inaugurarea noului Oficiu al Medicilor de Familie (OMF) din Gura Bâcului, din raionul Anenii Noi, care prestează servicii locuitorilor de pe ambele maluri ale râului Nistru și care a fost renovat în cadrul Programului UE „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

OMF are grijă de sănătatea a 3600 de localnici, dar și a celor peste 800 de locuitori ai satului Bâcioc, din stânga Nistrului, iar renovarea acestuia este primul proiect cu finanțare europeană din Gura Bâcului. Astfel, cu peste 171.060 de euro oferite de UE, echivalentul bugetului anual al satului, dar și cu o contribuție de 2223 de euro din partea comunității, OMF și-a recăpătat imaginea unei instituții medicale.

„Clădirea a fost construită în anii ’80, iar de atunci, din lipsă de bani, nu a fost renovată niciodată. Acoperișul, geamurile, ușile, și toate rețelele inginerești erau defecte, la fel ca și sistemul de încălzire. Iarna, în timpul examinărilor medicale, din cauza temperaturii scăzute în încăperi, copiii riscau să răcească”, povestește Lilia Brehova, primara din Gura Bâcului, originară din Bender. „Acum Oficiul arată de parcă ar fi nou. Putem beneficia de servicii medicale în sat ca și la oraș sau chiar și mai bune”, afirmă Galina Pascalova, locuitoare a satului Bâcioc.

Începând din anul 2009, în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană, au fost renovare sau construite, dotate cu echipament și mobilier peste 80 de obiecte de infrastructură de pe ambele maluri ale râului Nistru. Dintre acestea, 17 sunt instituții medicale.