Serviciile sociale dezvoltate în cadrul proiectului „Organizaţiile societăţii civile (OSC) acţionează pentru servicii sociale mai bune” au fost prezentate și explicate în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Europei organizate în luna mai la Chișinău, Ungheni și Soroca. Vizitatorii s-au interesat ce categorii de persoane pot beneficia de aceste servicii, unde le pot accesa și ce organizaţii le dezvoltă sau prestează. De asemenea, trecătorii au procurat obiecte artizanale confecţionate de copii cu dizabilităţi, persoane în etate sau tineri cu autism, în speranţa că vor contribui la îmbunătăţirea activităţii acestor organizaţii.

Standul proiectului din Orășelul European din Chișinău a fost vizitat de Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks, care a fost informat, pe scurt, despre serviciile sociale dezvoltate în cadrul proiectului și a participat la un exercițiu de simulare a pierderii vederii. Astfel, Centrul LOW VISION, beneficiar de grant și finanțare europeană, și-a propus să sensibilizeze trecătorii asupra problemelor cu care se confruntă zilnic persoanele cu vedere slabă.

Unul dintre tinerii care treceau pe lângă standul proiectului s-a oprit lângă produsele din ceară și miere, confecționate de copiii care fac terapie la Asociația „SOS Autism”. După ce a cumpărat o lumânare, tânărul a spus că se numește Firus Alsaid, este din Statele Unite, dar de patru ani studiază Stomatologia la Chișinău, printr-un program de schimb de studenți. El a adăugat că i-ar plăcea, lui și colegilor săi, să trateze gratis și să ofere proceduri dentare copiilor cu autism: „Ne place că susțineți copiii cu autism, de aceea Vă rugăm să transmiteți Asociației că invităm copiii beneficiari la proceduri gratuite și tratament al dinților oricând au nevoie, la Clinica universitară”. Invitația a fost transmisă Asociației, care a anunțat că îi va da curs neapărat.

La Ungheni, standul proiectului a fost locul unde au fost premiați copiii care au participat la concursul de creație „Ziua Europei”, organizat de AO „Alternative Sociale”.

„Creăm în prezent un serviciu social foarte necesar raionului Ungheni – instituirea funcțiilor de specialist în protecția drepturilor copilului în patru cele mai mari primării din raion. Asta va ajuta la prevenirea instituționalizării copiilor aflați în situații de risc. Noi nu suntem la primul proiect cu finanțare europeană, am mai beneficiat de suport care s-a dovedit a fi foarte util, deoarece am reușit să dezvoltăm servicii sociale eficiente și conforme cu necesitățile la zi ale oamenilor”,

a spus Adriana Frasin, președintă a Asociației „Alternative Sociale”.

Proiectul a fost prezentat și la Soroca, unde Caravana Europeană a ajuns la 22 mai. La standul proiectului, Valentina Onică, președintă a Asociației „Casa Speranțelor”, le-a povestit vizitatorilor despre noul serviciu care urmează să fie creat la Soroca – Centru de zi pentru copiii în situații de risc.  

„Suportul oferit de Uniunea Europeană este foarte important pentru noi, întrucât altfel nu am reuși să dezvoltăm servicii sociale atât de necesare populației. Tot cu suportul UE și al Fundației Soros Moldova, în cadrul unui proiect anterior, am reușit să dezinstituționalizăm 20 de persoane cu dizabilități din Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități Bădiceni. Am creat pentru ele 4 locuințe protejate, care sunt în prezent funcționale, persoanele care locuiesc în ele s-au încadrat în comunitate, au abilități de muncă și dezvoltate. Aici am venit cu o mini-expoziție a lucrărilor făcute de ele. După acel succes, beneficiem de o nouă finanțare și în parteneriat cu autoritățile publice creăm la Soroca un alt serviciu social – centru de zi pentru copiii aflați în situație de risc”,

a povestit Valentina Onică.

„Am ținut neapărat ca activitățile proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune” să fie prezentate în diferite localități în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Europei, pentru ca oamenii să afle despre serviciile create cu ajutorul Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova, să se poată documenta despre ele și, dacă le este necesar, să le acceseze. Este important și ca oamenii să conștientizeze contribuția pe care Uniunea Europeană o are în susținerea eforturilor de creare a unor comunități incluzive și reziliente la necesitățile grupurilor vulnerabile. Fundația Soros Moldova cofinanțează și implementează deja al doilea proiect finanțat de Uniunea Europeană. În ambele au fost dezvoltate zeci de servicii sociale pentru copii, pentru persoanele cu dizabilități, pentru vârstnici. Dezvoltarea unui sistem eficient al serviciilor sociale în toată țara este un obiectiv pe care Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova și l-au asumat mai mulți ani în urmă”,

a spus Daniela Leahu, directoare de proiect, Fundația Soros Moldova.

Proiectul „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune” este finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis. În cadrul lui, 40 de OSC-uri dezvoltă servicii sociale calitative și incluzive pe tot teritoriul Republicii Moldova. Proiectul se desfășoară pe parcursul a 42 de luni și are un buget total de 3.375.000 de euro.