O campanie de sensibilizare privind efectele negative ale corupției, cu genericul „Stop corupția – Integritatea are prioritate”, a fost lansată de către Serviciul Vamal, cu sprijinul proiectului Uniunii Europene „Asistență la Implementarea Misiunii Înalților Consilieri UE în Republica Moldova”. Campania are misiunea de a accentua efortul comun depus în lupta împotriva corupției și de a pune în aplicare, de o manieră mai dinamică, reforma vamală în Republica Moldova.

Campania a fost lansată la punctul de trecere Leușeni al frontierei. Scopul acesteia este de a spori nivelul de conștientizare a efectelor negative ale corupției asupra climatului investițional și de afaceri, precum și repercusiunile asupra imaginii instituționale și de țară per ansamblu. Campania a presupus instalarea bannerelor în șapte puncte de trecere a frontierei (Leușeni, Chișinău, Otaci, Sculeni, Tudora, Cahul, Criva), precum și distribuirea a 20 de mii de semne de carte și pliante. Cetățenii care au traversat frontiera au fost informați cu privire la responsabilitatea purtată pentru actele de corupție comise prin oferirea de recompense necuvenite. De asemenea, le-au fost furnizate materiale de vizibilitate ale campaniei conținând linia telefonică specializată anti-corupție – +373.22.574.111.

Potrivit lui Vitalie Vrabie, directorul general al Serviciului Vamal, combaterea flagelului corupției presupune, înainte de toate, o schimbare a percepțiilor generale despre acest fenomen și caracterul lui distructiv. „Iată de ce, acordăm prioritate integrității, care înseamnă dezvoltare, modernizare, transparență, profesionalism și eficiență. Totodată, integritatea este unul dintre elementele indispensabile pentru asigurarea unei bune funcționalități instituționale, bazate pe principii de bună guvernare”, a menționat oficialul. În acest context, Înaltul Consilier UE în domeniul vamal, Rosario de Blasio, a subliniat faptul că, pe parcursul anului curent, capacitatea instituțională și integritatea Serviciului Vamal au fost consolidate semnificativ, iar procedurile de control vamal au fost simplificate. Totuși, în vederea modernizării instituției, în acest sector mai sunt necesare îmbunătățiri, inclusiv abordări inovatoare și echipamente de supraveghere.

Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene este o echipă care, în prezent, constă din 21 de experți care, în perioada 2016-2019, oferă Guvernului Republicii Moldova sprijin în realizarea agendei sale de reforme. În special, este vorba de instituțiile implicate în implementarea Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb, precum și în asigurarea acțiunilor post-liberalizare a regimului de vize.