Societatea civilă locală din oraşul Cantemir, în parteneriat cu Primăria din Cantemir, au participat la negocieri cu agenţii economici din raionul Cantemir privind furnizarea de biomasă pentru viitorul complex termic din oraşul Cantemir, construit cu sprijinul Uniunii Europene. În cadrul şedinţelor s-a discutat despre organizarea colectării, transportării, procesării deşeurile vegetale.

La complexul termic va fi utilizat un mix de resurse energetice, iar centrala pe biomasă va putea folosi, de asemenea, şi gazul natural. Acest sistem va fi folosit pentru prima dată în Republica Moldova.

Noua centrală termică pe biomasă este preconizată să încălzească, începând cu anul viitor, Grădiniţa nr. 2 şi Gimnaziu “Mihai Eminescu” din Cantemir.

Activitatea are loc sub egida A.O. Alianţa pentru Eficienţă Energetică şi Regenerabile, care este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene şi implementează proiectul „Consolidarea capacităţilor locale pentru implementarea strategiei pentru energia durabilă în Cantemir (CCLISED)”, în parteneriat cu Centrul de Instruire şi Dezvoltare Educaţională.

Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetăţenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanţat de către Uniunea Europeană şi implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).

Partenerul proiectului pentru Regiunea Sud este Centrul Regional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Neguvernamentale „CONTACT-Cahul”.