Organizații ale Societății Civile (OSC) din întreaga țară au participat pe 14 mai, la Târgul OSC-urilor, desfășurat în cadrul Zilei Europei 2022. Reprezentanții organizațiilor societății civile au informat vizitatorii Orășelului European, din Piața Marii Adunări Naționale, despre realizările lor și sprijinul pe care îl oferă beneficiarilor din Republica Moldova.

Domeniul de activitate a organizațiilor participante a fost foarte divers, de la promovarea activismului civic, a bunei guvernări, realizarea programelor de dezvoltare pentru copii si tineret, până la activități sociale dedicată grupurilor vulnerabile (vârstnici, persoane cu dizabilități, persoane fără adăpost, copiilor cu necesități educaționale speciale sau familii vulnerabile etc.).

Prezentă la eveniment, Secretara Generală a Platformei pentru Egalitate de Gen, Nina Lozinschi, a precizat că Târgul OSC-urilor a reprezentat o oportunitate pentru organizațiile ce fac parte din platformă să le vorbească vizitatorilor despre importanța dezvoltării unei societăți în care atât femeile, cât și bărbații, se bucură de șanse egale și vizibilitate. „Organizațiile pentru femei sunt prezente la Târgul OSC-urilor ca să le vorbească oamenilor despre serviciile pe care le putem oferi. Noi, în cadrul Platformei, oferim servicii juridice, medicale și de consiliere psihologică pentru femeile aflate în situații vulnerabile. Le asigurăm că întotdeauna suntem gata să le ascultăm și ajutăm”,

a menționat Secretara Generală a Platformei pentru Egalitate de Gen.

Printre OSC-urile de la Târg s-a numărat și Consiliul Național al Tinerilor din Moldova (CNTM), ce reprezintă vocea tinerilor din toată țara. Datele organizației arată că în Republica Moldova este necesară o implicare mai activă din partea autorităților pentru a rezolva provocările cu care se confruntă tinerii, cum ar fi lipsa locurilor de muncă, explică reprezentantul CNTM, Dimitri Cernica. „În cadrul Consiliului credem sincer că o societate se poate dezvolta armonios mai ales atunci când investește în tineri. Noi suntem cei care aduc schimbările, suntem viitoarea temelie a acestei țări, prin urmare, investind în noi, autoritățile investesc, de fapt, într-o societate puternică în viitor. Să știți că suntem foarte optimiști în privința parcursului democratic al Republicii Moldova. Astăzi, la Târgul OSC-urilor am întâlnit multă lume dornică de schimbări în bine”,

a precizat Dimitri Cernica.

Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE COPIII” activează de peste trei decenii pe teritoriul Republicii Moldova. Sprijină în special copiii aflați în situații de risc și tinerii care au ieșit din îngrijire alternativă. Doar anul trecut au fost asistați aproape 400 de tineri, iar de serviciile asociației au beneficiat 430 de profesioniști din cadrul autorităților tutelare locale și teritoriale, inclusiv cadre didactice din învățământul profesional tehnic. Șefa serviciului suport pentru tineri din cadrul Asociației, Antonina Comerzan, susține că Târgul OSC-urilor a reprezentat o oportunitate pentru cetățeni să vadă amploarea sectorului asociativ. „A fost o șansă ca potențialii noștri beneficiari să înțeleagă cât de diverse sunt serviciile pe care le oferim. În plus, participarea la acest Târg a reprezentat o posibilitate să ne aliniem la motto-ul Zilei Europei: Solidaritate pentru Pace”,

a punctat Antonina Comerzam.

Președinta Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a atras atenția că deși dinamica dezvoltării domeniului serviciilor sociale în ultimii ani a fost una pozitivă, rețeaua serviciilor existente încă nu este suficient de bine cunoscută de potențialii beneficiari și inclusiv de autoritățile publice, ceea ce face ca modelele pozitive, inclusiv cele de finanțare din bugetul public, să nu fie multiplicate și să rămână necunoscute. „De fapt, OSC-urile contribuie la dezvoltarea R. Moldova și la consolidarea parcursului democratic al țării. Din punctul nostru de vedere, se știe prea puțin despre munca pe care o depun organizațiile societății civile. Credem că târgul a reprezentat o oportunitate pentru ca acestea să se facă vizibile, inclusiv ca plătitorii de taxe să redirecționeze, an de an, 2 % din impozitul pe venit pentru proiecte sociale și programe educaționale dedicate copiilor, adolescenților sau vârstnicilor”,

a menționat Liliana Palihovici.

În opinia coordonatoarei proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și buna guvernare”, Inga Iovu, Târgul OSC-urilor a oferit o platformă pentru organizațiile participante să facă schimb de idei și noi viziuni în ce privește cooperarea și implicarea în soluționarea problemelor de la nivel local. „Esențiale la Târg au fost comunicarea și, respectiv, apropierea celor treizeci de OSC-uri care au participat. Ele au putut să împărtășească idei, inițiative și succesele pe care le-au înregistrat în comunitățile lor. A fost frumos să vedem că au făcut schimb de contacte și și-au asumat potențiale parteneriate în viitor, lucru care ne bucură”,

a adăugat Inga Iovu.

Târgul Organizațiilor Societății Civile a fost organizat în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.