Locuitorii din regiunea de sud a R. Moldova au acum mai multe oportunități de dezvoltare a afacerilor bazate pe tehnologii informaționale. Odată cu lansarea proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, mai multe programe dedicate antreprenorilor locali urmează a fi implementate în acest an în regiune.
Inițiativele au fost prezentate în cadrul unui eveniment public la care au fost invitați să participe activiști civici, reprezentanți ai mediului academic, antreprenori, oameni de afaceri locali etc. La eveniment au fost prezentate proiectele antreprenoriale din cadrul „EU4Moldova: Startup City Cahul”, istorii de succes și experiențe ale antreprenorilor tech, dar și oportunități de programe în care cei interesați pot învăța cum să-și transforme ideile în afaceri.

Deși, ecosistemul emergent de startupuri din Moldova este în continuă creștere, oportunitățile de a primi sprijin calificat pentru dezvoltarea afacerilor nu sunt încă distribuite uniform în toate regiunile țării. Cu ajutorul „EU4Moldova: Startup City Cahul” regiunea va deveni o comunitate antreprenorială inovativă, cu lideri comunitari, evenimente și întâlniri, inițiative educaționale, programe pentru startup-uri și instituții publice care își unesc eforturile pentru ca toate activitățile prevăzute în proiect să aibă loc.
Educația antreprenorială va fi accesibilă tuturor: elevii – la școală, în timpul disciplinelor opționale din cadrul „Tekwill în fiecare școală”; studenții – la universitate în cadrul „Startup Academy în universități”; profesioniștii și non-IT – la cursurile „Startup Academy pentru antreprenori” etc.

Vor fi implementate mai multe acțiuni pentru încurajarea creării de startup-uri (afaceri bazate pe inovații) și stimularea dezvoltării lor, atragerea de investiții și extinderea ariei lor de operare la nivel regional, național și chiar internațional. În acest sens, vor fi organizate mai multe evenimente în care startup-urile locale vor avea acces la conferințe și ateliere de lucru, informații despre potențiale surse de finanțare și programe de accelerare, schimb de experiență cu alte startup-uri din diferite domenii, întruniri cu potențialii investitori ș.a. Printre proiectele cele mai reprezentative sunt: Moldova Startup Week, Cahul Hackaton, Cahul Demo Day etc.
Pentru ca startup-urile locale să-și poată digitaliza activitatea și să devină mai competitive în mediul digital, o serie de acțiuni urmează a fi organizate pentru conectarea actorilor din diferite industrii, în funcție de necesități (educație, afaceri, marketing, tehnologie, consultanță financiară, mentorat, programe de accelerare cu expertiză națională și internațională). Prin intermediul proiectului va fi oferit suport pentru IMMurile locale sub formă de servicii și soluții de automatizare, servicii de digitalizare, acces la consultanță în domeniul legal și fiscal, consiliere în comerțul electronic, educație în utilizarea și promovarea serviciilor digitale etc.

„EU4Moldova: Startup City Cahul” este implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia.