Trei semnatari ai Convenției Primarilor pentru Climă și Energie – localitățile Strășeni, Vorniceni și Lozova – au celebrat Ziua Europei și Ziua Energiei pe bicicletele, în cadrul Velo Maratonului „EcoEnergy”.
Participanții – peste 180 cetățeni în toate trei localități – au arătat, în acest mod, recunoștință Uniunii Europene pentru că sprijină ecologizarea orașelor și satelor noastre. În deschiderea maratonului, în fiecare localitate, s-a vorbit despre valorile de mediu respectate în Europa, despre energia durabilă și mediul curat.
Punctele de start și finiș au fost in preajma obiectivelor reabilitate energetic cu sprijinul UE și altor parteneri de dezvoltare.
Cea mai vârstnică participantă a fost doamna Liuba Șoitu din Lozova, în vârstă de aproape 67 ani, activistă locală, meșter popular și expertă în plante medicinale.
Cea mai mică eroină a fost Nastasia din Vorniceni, în vârstă de doar 3 ani – ea a mers pe scăunelul atașat de bicicleta mamei, cu sora ei în preajmă.
Velo Maratonul „Eco Energy”, organizat în mod consecutiv în trei localități semnatare ale inițiativei europene Convenția Primarilor, este la prima ediție și a fost organizat de autoritățile locale din Strășeni, Vorniceni și Lozova, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, în parteneriat cu Convenția Primarilor privind Clima și Energia, cu sprijinul Programului de Granturi Locale al Uniunii
Europene.

Convenția Primarilor are actualmente 68 de semnatari în Republica Moldova. Acesta reprezintă o inițiativă a Uniunii Europene, care întrunește administrațiile publice locale care se angajează în mod voluntar să atingă și chiar să depășească obiectivele UE în materie de climă și energie.
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Responsabilizare prin informare în localităţile codrene” în raionul Strășeni.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).